Hiperreactivitatea senzorială
Una dintre cele mai frecvente și supărătoare dificultăți senzoriale este hiperreactivitatea. Acest tip de dificultate senzorială se încadrează în categoria dificultăților de modulare, și reflectă un mod dezorganizat de a interpreta unii stimuli – ca fiind amenințători, și reacțiile emoționale și comportamentale care decurg din acest mod de interpretare.
Ca părinți ai unui copil cu hiperreactivitate, de multe ori avem senzația că mergem pe o pojghiță foarte subțire de gheață care oricând se poate sparge. Oricând pare că poate apărea ceva ce ne va împiedica să ne ducem activitățile zilei la bun sfârșit. Numeroase activități firești, oportunități de învățare și de interacțiune nu mai sunt accesate.
Impactul acestei dificultăți asupra vieții copilului este evident – hiperreactivitatea este o barieră semnificativă în învățare, joacă, interacțiune, odihnă, îngrijire.
Webinarul este realizat cu sprijinul OMV Petrom.
Veți afla despre:
- Reacțiile cele mai frecvente pe care le putem vedea la copilul hiperreactiv
- Moduri greșite în care le putem interpreta
- Care este obiectivul pe care să îl urmărim
- Un mod eficient și respectuos de abordare a hiperreactivității
- Pași concreți pe care îi putem urma
- Metode pe care să le folosim
Webinarul este susținut de către Alina Ciocodan, Coordonator științific al SenzoAutism, psiholog, formator și mamă de copil special recuperat.